Tuesday, March 14, 2017

Cetățeni români, sclavi în Italia

Mă uit la articolul acesta din Guardian de jumătate de oră și nu reușesc să înțeleg toate motivațiile, implicațiile și ascunzișurile.

Un cadou de 8 Martie femeilor române care lucrează în regiunea Ragusa din Sicilia.

Un cadou de 8 Martie premierului Grindeanu care face o vizită în Italia și poate să spună că face ceva pentru români.

La cadou s-a mai băgat și Victor Ciorbea, Avocatului Poporului care poate să spună că face ceva pentru români dar nu are nici o treabă fiindcă atribuțiile lui constituționale pe care nu și le-a îndeplinit măcar odată sunt cu totul altele. Care se "autosesizează" metaforic fiindcă el nu este o procuratură sau instanță ca să poată fi sesizat sau autosesiza și chiar dacă ar fi, nici o instanță sau procuratură din România nu are jurisdicție în Italia.

Dar haideți să punem informațiile aici în față.

The Guardian, părintele Cotidianului, care citează o organizație anemică, Cooperativa Proxima al cărui nume îl greșește de mai multe ori, deci intenționat, organizație probabil formată din câțiva voluntari care se manifestă printr-o pagină fb cu câteva postări, care la rândul ei citează surse neoficiale din poliție spune că în regiunea Ragusa, centrul exploatării româncelor de pe insula Sicilia, Ragu fiind un nume pe care eu îl cunosc de pe borcanele cu sos de pasta de la supermarket, sunt 7.500 de românce.

https://goo.gl/maps/yDroeW8GUBJ2

https://www.facebook.com/proximacooperativa/

Dacă ne uităm pe harta Siciliei putem vedea câte regiuni sunt și mărimea fiecăreia. După cum spune și articolul, problema cea mai mare este în Ragusa, dar după o estimare prin extrapolare, numărul total de românce de pe toată insula este de aprox. 50.000. Numărul oficial de români care lucrează în Italia, după ultimul recensământ oficial al statului italian este de 1,2 milioane. În Marea Britanie sunt jumătate câți în Italia, conform unor articole recente. https://www.realitatea.net/deputa-ii-britanici-autorizeaza-brexitul-eliminand-amendamentele-camerei-lorzilor_2041944.html. După unele estimări numărul total de români care lucrează în străinătate este de peste 4 milioane.

https://en.wikipedia.org/wiki/Sicily#/media/File:Provinces_of_Sicily_map.png

Ce mai scrie Guardian este că o procuroare italiană care instrumentează numai cazurile în care româncele au făcut plângere spune că fenomenul violurilor este uriaș dar majoritatea aleg să tacă. În articol se mai spune că aproape jumătate din româncele din Ragusa sunt agresate sexual.

Evident că autoritățile din Italia nu se autosesizează deși s-au scris în presa centrală și locală din Italia suficiente articole despre aceste violuri. Și din cauză că întregi economii locale, cum ar fi serele din Sicilia, care este al treilea mare exportator de produse agricole proaspete din afara sezonului se bazează pe această conviețuire.

După ce au avut probleme în trecut cu alte tipuri de imigranți în anii recenți cei 5000 de fermieri din regiune s-au orientat către imigranți din UE care acceptă salarii mici. Evident ilegal. Fermierii, nu sunt bogați și pentru a face față competiției sunt forțați să plătească puțin. "Însă pentru violuri nu este nici o scuză."

Uniunea Europeană care monitorizează justiția din România și corupția prin așa zisul MCV nu are nimic de spus în această privință.

Personajul principal din articol, Nicoleta, spune care are de ales între a pierde munca și a ceda patronului în fiecare seară, care o agresează câteodată în prezența soțului.
Shared publicly

No comments:

Post a Comment