Șocul cultural
Primele cuvinte învățate într-o limbă străină în școală. Pentru unii începând din clasa a V-a. O oră pe săptămână, nu știu, vreo 30 de ore pe an. Pentru cei norocoși se continuă cu aceeași limbă în liceu. Dacă profesorul e pe bune se pot învăța cuvinte, pronunție, verbe, conjugări, texte din cărți, compuneri.
Primul contact cu un străin vorbitor de acea limbă. Șoc. El se uită lung la tine încercând să ghicească ce vrei să spui. Tu te uiți lung la el încercând să filtrezi din ce spune cuvinte cunoscute. Până la urmă se poate ajunge la un schimb de informație, în funcție de bunăvoință. Dezamăgirea însă e mare. A fost acesta rezultatul unui efort de atâția ani?
Șocul imersiei. Pentru un român care pleacă în străinătate. Te aștepți la dificultăți însă niciodată unde trebuie. Ai nevoie de un job ca să supraviețuiești. Accepți orice. Intri cu alți imigranți care rup câteva cuvinte. Dacă perseverezi îți dai seama că trebuie să înveți expresii nu cuvinte sau gramatică. Expresii care uneori sunt câteva cuvinte care au o vagă legătură acea limbă sau una asemănătoare pe pe care ai învățat-o la școală. Începi să te descurci cu ce ai nevoie la job, să înțelegi ce auzi la televizor etc. Poate găsești un job mai bun. Îți dai seama totodată că limba nouă derivă din alt mod de gândire și că gândirea și limba sunt inseparabile. Începi să înveți să gândești parțial în limba respectivă. Începi să reînveți toată viața.
Peste câteva luni însă îți dai seama că începi să ai ezitări în limba ta natală când vorbești la telefon acasă. Întârzieri, cuvinte lipsă. Pentru că limba nouă începe să se mute din zona învățării din creier către zona limbaj. Limba veche nefolosită începe să facă loc celeilalte. Începi să gândești parțial ca un localnic din țara respectivă.
Citești pe net știri din țara ta. Intri la chat. (un lucru nou care nu s-a întâmplat în trecut deci investigat de lingviști). Dacă le folosești în continuare pe amândouă limbile încep să se contopească. Și aici intervine ipoteza unora că limbile în mintea bilingvului sau poliglotului încep să tindă către una comună, care le cuprinde iar el folosește numai o parte, în funcție de cu vine vorbește. La acest stagiu cred că apare o situație asemănătoare cu un copil care crește într-o familie mixtă sau o vecinătate mixtă. (El nu-și dă seama că vorbește două limbi diferite până ajunge la școală.)
Începi să ignori faptul mai puțin important că sunt două limbi diferite. Scrisul și cititul încep să-ți lărgească orizontul în mod sinergic și primele roade ale imensului efort încep să se arate când descoperi legături subtile, din trecutul îndepărtat între cele două limbi.
Ce să spun de cei care continuă să învețe mai multe limbi sau să le reexploreze pe cele nefolosite învățate din școală sau din experiențe trecute ca de exemplu citind știri din țara respectivă. Este un efort imens iar creierul forțat de acest lucru începe să se răzvrătească și să caute în continuare legături între limbile respective.
Eu când am intrat prima dată în contact cu un dicționar online de limba sanscrită mi-am dat seama că aceasta este într-adevăr o legătură între toate limbile europene confirmând teoria lingvistică indo-europeană atât de puțin dezvoltată de lingviștii profesioniști. Pentru că această teorie este foarte incomodă politic pentru unii și ar necesita redefinirea dicționarelor, a lingvisticii și poate chiar a istoriei așa cum o cunoaștem.
În cazul meu personal mai există o ciudățenie. În Bucovina copiii chiar înainte de al doilea război învățau cel puțin româna și germana. (Pentru cine nu știe Bucovina a fost parte din Austria după ce a fost luată de sub influența turcă timp de 144 de ani până în 1918). Obiceiul s-a terminat mult înainte să mă nasc însă ca și copil încă auzeam pe stradă vorbindu-se ambele limbi.
Mai mult bunicii în casă când vroiau să nu-i înțeleagă nimeni vorbeau nemțește. Nu pentru că erau nemți. Ci pentru că știau această limbă din copilărie.
Asta era suficient de frustrant însă ei nu ne-au învățat niciodată, mai ales că eram a doua generație care nu vorbeam limba la fel cu toți ceilalți copii din zonă.
Dar cred că a săpat în creier ceva legături inconștiente mai ales în legătură cu unele cuvinte de bază și topică. Iar topica (locul cuvintelor în frază) limbii engleze și multe cuvinte sunt moștenite din limbi germanice, deși limba engleză are origine multiplă, din care latina și proto indo-europeana sau poate sanscrita este între primele. (Dacă nu, măcar ideea că există mai multe limbi și e bine să le știi.)
Astfel am fost atras întotdeauna de această limbă și am avut suficient noroc să învăț primele cuvinte și reguli gramaticale în liceu, continuat cu câteva ore în facultate, iar apoi din programare și de ce nu din muzică.
Imersia culturală. După decenii de locuit într-o țară străină continui să ai zilnic mici șocuri descoperind mereu noi expresii, intonații. Îți dai seama că ai lipsit primele decenii din viață dintr-o cultură și încerci zadarnic să asimilezi mereu. Îți dai seama că accentul nu ți-l vei pierde niciodată, în conversație ești tentat mai ales când ești obosit, plictisit sau frustrat să revii la modul de gândire și limba ta natală.
Avantaj. Din forțarea creierul de a învăța mai multe limbi începi să înțelegi (că există) diferențe culturale. Un efect secundar foarte ciudat ale comparațiilor zilnice recurente din mintea unuia a două sau mai multe limbi culturi și societăți este că începi să vezi foarte limpede trucurile unora pentru a căpăta avantaj asupra altora în fiecare din acele societăți. Dar asta s-a întâmplat și la alții care vorbeau mai multe limbi mult înainte când nu era așa de simplu pentru oricine. Cred că i-a ajutat în înțelegerea psihologiei și a culturilor în relație una cu alta.
Primele cuvinte învățate într-o limbă străină în școală. Pentru unii începând din clasa a V-a. O oră pe săptămână, nu știu, vreo 30 de ore pe an. Pentru cei norocoși se continuă cu aceeași limbă în liceu. Dacă profesorul e pe bune se pot învăța cuvinte, pronunție, verbe, conjugări, texte din cărți, compuneri.
Primul contact cu un străin vorbitor de acea limbă. Șoc. El se uită lung la tine încercând să ghicească ce vrei să spui. Tu te uiți lung la el încercând să filtrezi din ce spune cuvinte cunoscute. Până la urmă se poate ajunge la un schimb de informație, în funcție de bunăvoință. Dezamăgirea însă e mare. A fost acesta rezultatul unui efort de atâția ani?
Șocul imersiei. Pentru un român care pleacă în străinătate. Te aștepți la dificultăți însă niciodată unde trebuie. Ai nevoie de un job ca să supraviețuiești. Accepți orice. Intri cu alți imigranți care rup câteva cuvinte. Dacă perseverezi îți dai seama că trebuie să înveți expresii nu cuvinte sau gramatică. Expresii care uneori sunt câteva cuvinte care au o vagă legătură acea limbă sau una asemănătoare pe pe care ai învățat-o la școală. Începi să te descurci cu ce ai nevoie la job, să înțelegi ce auzi la televizor etc. Poate găsești un job mai bun. Îți dai seama totodată că limba nouă derivă din alt mod de gândire și că gândirea și limba sunt inseparabile. Începi să înveți să gândești parțial în limba respectivă. Începi să reînveți toată viața.
Peste câteva luni însă îți dai seama că începi să ai ezitări în limba ta natală când vorbești la telefon acasă. Întârzieri, cuvinte lipsă. Pentru că limba nouă începe să se mute din zona învățării din creier către zona limbaj. Limba veche nefolosită începe să facă loc celeilalte. Începi să gândești parțial ca un localnic din țara respectivă.
Citești pe net știri din țara ta. Intri la chat. (un lucru nou care nu s-a întâmplat în trecut deci investigat de lingviști). Dacă le folosești în continuare pe amândouă limbile încep să se contopească. Și aici intervine ipoteza unora că limbile în mintea bilingvului sau poliglotului încep să tindă către una comună, care le cuprinde iar el folosește numai o parte, în funcție de cu vine vorbește. La acest stagiu cred că apare o situație asemănătoare cu un copil care crește într-o familie mixtă sau o vecinătate mixtă. (El nu-și dă seama că vorbește două limbi diferite până ajunge la școală.)
Începi să ignori faptul mai puțin important că sunt două limbi diferite. Scrisul și cititul încep să-ți lărgească orizontul în mod sinergic și primele roade ale imensului efort încep să se arate când descoperi legături subtile, din trecutul îndepărtat între cele două limbi.
Ce să spun de cei care continuă să învețe mai multe limbi sau să le reexploreze pe cele nefolosite învățate din școală sau din experiențe trecute ca de exemplu citind știri din țara respectivă. Este un efort imens iar creierul forțat de acest lucru începe să se răzvrătească și să caute în continuare legături între limbile respective.
Eu când am intrat prima dată în contact cu un dicționar online de limba sanscrită mi-am dat seama că aceasta este într-adevăr o legătură între toate limbile europene confirmând teoria lingvistică indo-europeană atât de puțin dezvoltată de lingviștii profesioniști. Pentru că această teorie este foarte incomodă politic pentru unii și ar necesita redefinirea dicționarelor, a lingvisticii și poate chiar a istoriei așa cum o cunoaștem.
În cazul meu personal mai există o ciudățenie. În Bucovina copiii chiar înainte de al doilea război învățau cel puțin româna și germana. (Pentru cine nu știe Bucovina a fost parte din Austria după ce a fost luată de sub influența turcă timp de 144 de ani până în 1918). Obiceiul s-a terminat mult înainte să mă nasc însă ca și copil încă auzeam pe stradă vorbindu-se ambele limbi.
Mai mult bunicii în casă când vroiau să nu-i înțeleagă nimeni vorbeau nemțește. Nu pentru că erau nemți. Ci pentru că știau această limbă din copilărie.
Asta era suficient de frustrant însă ei nu ne-au învățat niciodată, mai ales că eram a doua generație care nu vorbeam limba la fel cu toți ceilalți copii din zonă.
Dar cred că a săpat în creier ceva legături inconștiente mai ales în legătură cu unele cuvinte de bază și topică. Iar topica (locul cuvintelor în frază) limbii engleze și multe cuvinte sunt moștenite din limbi germanice, deși limba engleză are origine multiplă, din care latina și proto indo-europeana sau poate sanscrita este între primele. (Dacă nu, măcar ideea că există mai multe limbi și e bine să le știi.)
Astfel am fost atras întotdeauna de această limbă și am avut suficient noroc să învăț primele cuvinte și reguli gramaticale în liceu, continuat cu câteva ore în facultate, iar apoi din programare și de ce nu din muzică.
Imersia culturală. După decenii de locuit într-o țară străină continui să ai zilnic mici șocuri descoperind mereu noi expresii, intonații. Îți dai seama că ai lipsit primele decenii din viață dintr-o cultură și încerci zadarnic să asimilezi mereu. Îți dai seama că accentul nu ți-l vei pierde niciodată, în conversație ești tentat mai ales când ești obosit, plictisit sau frustrat să revii la modul de gândire și limba ta natală.
Avantaj. Din forțarea creierul de a învăța mai multe limbi începi să înțelegi (că există) diferențe culturale. Un efect secundar foarte ciudat ale comparațiilor zilnice recurente din mintea unuia a două sau mai multe limbi culturi și societăți este că începi să vezi foarte limpede trucurile unora pentru a căpăta avantaj asupra altora în fiecare din acele societăți. Dar asta s-a întâmplat și la alții care vorbeau mai multe limbi mult înainte când nu era așa de simplu pentru oricine. Cred că i-a ajutat în înțelegerea psihologiei și a culturilor în relație una cu alta.
4
Shared publicly
- Mulți dacă nu majoritatea germanilor din Bucovina nu erau austrieci ci din Germania în special din Bavaria.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Germani_bucovineni
REPLY Oct 26, 2016 REPLY Oct 26, 2016 - Am găsit într-o pagină azi cuvântul barabule și am fost intrigat. Eu nu știam că acest cuvânt e folosit în tot ardealul ci doar în Bucovina. Oricum e ciudat că s-a folosit într-o publicație centrală. Chiar am găsit odată o listă de cuvinte specifice "dialectului" germanilor bucovineni unde era acest cuvânt.
REPLY Oct 26, 2016 - LOL sanscrita nu are barabulă nici potato nici nimic asemănător. Fiindcă barabula s-a introdus în India în sec 17 iar în Europa când în 16 după ce a venit Columb înapoi din America.
DEX spune etimologie ucraineană dar în ucraineană se spune altfel.
https://dexonline.ro/definitie/barabul%C4%83
Pe la vecini
https://translate.google.com/#en/uk/potato
https://translate.google.com/#en/ru/potato
https://translate.google.com/#en/hu/potato
https://translate.google.com/#en/cs/potato
https://translate.google.com/#en/sk/potato
Da în Buccovina era și varianta barambule dacă nu mă înșală memoria. Ia să vedem. Nu este în DEX. Cel mai probabil a venit din cehă iar în Bucovina erau cehi aduși de Austrieci, numiți ruteni.
http://www.bukovinasociety.org/images/map1910.jpgREPLY
